Istoria Comunei Voinești

Teritoriul comunei Voinești a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Dovadă stau punctele arheologice aparţinând epocii daco-romane, perioadei secolelor IV - III a. Chr. Latene, epocii bronzului târziu, epocii culturii Noua, de pe teritoriul satului Vocotești, ce a constituit o permanentă vatră de locuire, cu o istorie îndelungată.
Satul Voinești reprezintă localitatea resedinţă de comună, fiind atestat documentar din anul 1461. Satul Voinești a fost înfiinţat la mijlocul secolului al XVII-lea ca așezare de ţărani clăcași pe moșia boierilor Voinescu. În jurul anului 1825, proprietarul moșiei Voinești, Iorgu Anastasie Voinescu, a dat această moșie ca zestre fiicei sale Zoe la căsătoria acesteia cu spătarul Ianachi Negruzzi (1799-1836), vărul scriitorului Costache Negruzzi (1808-1868). În anul 1830, familia boierului Ianachi Negruzzi a construit un conac la Voinești pe trei niveluri (demisol+parter+etaj) cu 28 de încăperi întinse pe o suprafaţă totală de 850 de metri pătraţi. Conacul era înconjurat de un parc, care se mai întinde astăzi pe o suprafaţă de aproape trei hectare. În anul 1834, spătarul Ianachi Negruzzi a construit în apropierea conacului o biserică din cărămidă pe temelie de piatră. Anterior, în apropierea bisericii, a existat o altă biserică mai veche, din care nu se mai păstrează decât locul unde se afla Sfânta Masă, deasupra căreia se înalţă o troiţă din piatră și lemn de stejar.

Satul Lungani s-a dezvoltat pe locul satului Mălăești – 1487, denumirea actuală fiind atestată documentar în anul 1772.

Satul Vocotești – este atestat documentar din anul 1448.

Satul Schitu Stavnic – este atestat documentar din anul 1864. Formarea acestei localităţi este dependent de prezenţa mânăstirii Schitu Stavnic ce datează de la începutul secolului XIV. În satul Schitu Stavnic se află ruinele schitului Stavnic de la începutul secolului XIV precum și biserica Vovidenia ce datează din anul 1727.
Satul Slobozia – Numele satului se leagă de acţiunea de eliberare a robilor ţigani din a doua jumătate a sec. al XIX – lea, în urma măsurilor întreprinse de domnitorul Mihail Sturdza din 1849. Această măsură viza eliberarea robilor mănăstirilor. Din punct de vedere documentar satul Slobozia este atestat de la 1849.